Decăderea unui superstar: Eugenie Bouchard. Finalista de la Wimbledon a ajuns să joace pe terenurile obscure ale unui turneu anonim | FOTO

Decăderea unui superstar: Eugenie Bouchard. Finalista de la Wimbledon a ajuns să joace pe terenurile obscure ale unui turneu anonim | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eurgenie Bouchard sau „fata de aur” a tenisului, titulatură pe care și-a câștigat-o atât prin performanțele de pe teren, cât și datorită aparițiilor mondene, a ieșit din prim-plan la numai 23 de ani. Din cauza rezultatelor catastrofale din ultima perioadă, jucătoarea care era ovaționată pe marile arene ale lumii a ajuns să joace în turnee anonime din circuitul ITF.

În urmă cu trei ani, Bouchard făcea spectacol în circuitul WTA

În sezonul 2014, Bouchard, în vârstă de 20 de ani, disputa marea finală de la Wimbledon, după ce trecea de românca Simona Halep în penultimul act, scor 7-6, 6-2. Eugenie ocupa locul 5 la acea vreme, avea deja în palmares și semifinalele de la Australian Open și Roland Garros, iar sponsorii care investiseră milioane în carera ei credeau că Bouchard își va continua ascensiunea spectaculoasă.

De la centralul de la Wimbledon, la un turneu în spatele casei

Eugenie nu a știut însă să gestioneze celebritatea, iar după numai trei ani este nevoită să treacă la munca de jos pentru a câștiga puncte! Bouchard a ieșit din Top 50 WTA, se află acum pe locul 56, iar în această săptămână s-a înscris, printr-un wild card, la turneul ITF de la Indian Harbour Beach. Imaginile realizate miercuri în spatele unei grădini, la debutul lui „Genie” la competiția anonimă din SUA, cu premii totale de 80.000 de dolari, sunt neverosimile.

În fața unui public format din câteva persoane, Bouchard a trecut greu de numărul 601 WTA

Bouchard a evoluat în fața unei tribune formate din câteva bănci de lemn, în care s-au așezat mai puțin de 20 de persoane. Canadianca neobișnuită cu respectivele condiții s-a chinuit, dar a trecut până la urmă de Brianna Morgan (601 WTA) din SUA, scor 6-4, 2-6, 6-4. Ca o comparație, din punctul de vedere al premiilor, turneul de la Indian Harbou Beach are o valoare de trei ori mai mică decât cel de la București (225.000 de dolari).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×